“Cartea de față excelează în multe privințe. Din câte știu, este singura care, în spațiul nostru cultural, aprofundează atât de riguros și comprehensiv problematica violenței prin raportare constantă la fenomenul mai vast al animalității. Cristian Ciocan, bine cunoscut prin studiile de filosofie deja publicate, pune în acest sens la lucru un amplu dispozitiv conceptual, propriu fenomenologiei. Este foarte atent la chipurile nenumărate sub care violența devine prezentă în spațiul nostru de viață și, înainte de toate, în dinamica unor posibilități care ne configurează modul de a fi. Concretețea ca atare a faptelor e asigurată de însăși regăsirea lor în anumite experiențe trăite. Cartea constituie și o admirabilă reîntâlnire cu numele mari ale filosofiei, precum Husserl sau Heidegger, plecând de la care problematica în discuție și cercetările recente capătă multă limpezime. Deși explorează ceea ce adesea apare tenebros sau terifiant în lumea omului, eventual enigmatic, precum resursele inepuizabile ale fenomenului vieții, cartea e neașteptat de senină, încurajatoare pentru cine caută să înțeleagă mai bine ce se petrece în orizontul mereu deschis al raportării omului la sine și la ceilalți. Așadar, o carte cu adevărat valoroasă și atrăgătoare, scrisă cu nerv și cu o prospețime aparte a cuvântului, care dă seama de anvergura reală a unor noi cercetări filosofice.” (Ștefan Afloroaei)
„Abordarea fenomenologică se individualizează prin două trăsături: nu își propune să explice violența pornind de la cauze și nu are un scop practic de intervenție socială, în vederea reducerii sau prevenirii violenței. Abordarea fenomenologică, fiind eminamente descriptivă, ne invită să înțelegem fenomenul violenței așa cum se arată, acolo unde se arată, în facticitatea sa, așa cum survine în lumea vieții noastre de zi cu zi, în concretețea trăită a experienței noastre, într‑un registru pre‑teoretic și pre‑reflexiv. Pentru a rămâne fenomenologic, discursul descriptiv despre violență nu poate fi nici moralist, nici activist-polemic, nici politic, nici furnizor de soluții practice. El nu poate cădea în apologie, nici într‑o direcție, nici într‑alta, ci urmărește doar să descrie și astfel să înțeleagă fenomenele în structurile lor fundamentale, dincoace de orice atitudine pro sau contra. Nu este vorba, desigur, de a justifica sau de a legitima violența, dar nici de a‑i face din start un rechizitoriu pornind de la un ideal al non‑violenței. Fenomenologia – atât în privința violenței, cât și în privința altor teme pe care le abordează – trebuie să rămână dincoace de orice luare concretă de poziție.”
[website]