TERMEN PRELUNGIT: 20 septembrie 2016
Societatea Română de Fenomenologie are plăcerea de a vă invita să participați la colocviul național “Comunitate – identitate – diferență. Priviri fenomenologice”, organizat în colaborare cu Institutul de Cercetări al Universității din București și Institutul de Filozofie “Alexandru Dragomir”, care va avea loc în zilele de 16 și 17 noiembrie 2016.
Cei care doresc să participe sunt rugați să trimită până la data de 20. 09. 2016 un rezumat de aproximativ 500 de cuvinte la adresa conference@phenomenology.ro, cu mențiunea “Colocviu SRF 2016″ în titlu, programul final al colocviului urmând să fie anunțat pe data de 15.10.2016. Vă rugăm să difuzați cât mai larg posibil acest apel la contribuții.
Coordonatori: Cristian Ciocan, Paul Marinescu, Bogdan Mincă
Argument
Conferința anuală SRF din 2016 va fi dedicată unei rețele de interogații situate sub constelația conceptuală comunitate-identitate-diferență, ce angajează o pluralitate de perspective ce aparțin perimetrului larg al fenomenologiei, fie că e vorba de fenomenologia transcendentală sau de turnura sa ontologică, de deschiderile sale hermeneutice sau de provocările sale etic-alterologice.
Triada tematică comunitate-identitate-diferență a traversat în varii feluri diversele etape ale evoluției polimorfe a fenomenologiei. După cum se știe, fenomenologia s-a desfășurat inițial sub semnul opticii egologice: ancorată în ceea ce constituie identitatea cu sine a eului ce filozofează, ea ajunge să descopere treptat structurile constitutive ale subiectivității. Însă acest pivot inițial identitar-egologic al fenomenologiei a fost de îndată pus la încercare de dificultățile pe care le ridică explicitarea raportului cu un alt subiect, cu o alteritate care se naște din diferența primordială a intersubiectivității. Această primă diferență ce survine în întâlnirea cu celălalt, care este și prima descentrare a eului și a identității sale, prilejuiește însă și apariția terțului, care stabilește echilibrul sau paritatea dintre ego și alter ego, constituind totodată temeiul pentru constituirea unei comunități. Cercetarea fenomenologică s-a văzut astfel obligată să aprofundeze și să-și extindă câmpul de analiză, deschizându-și privirea către noi serii de întrebări menite să aprofundeze raportul de implicare reciprocă între comunitate, identitate și diferență.
O serie de întrebări vizează așa-numita “diferență antropologică”, ce angajează multiplele diferențieri constitutive dintre om și animal, precum și straturile de sens ce articulează experiențele implicate în această relație. Nu doar că relația cu animalul pune în joc un cu totul alt tip de diferență decât alteritatea umană de primă instanță, pretinzând și o reelaborare a sensului identității subiectivității, dar ea ridică totodată problema justificării fenomenologice a posibilității unei comunități lărgite interspecifice.
O a doua serie de întrebări privește diversele semnificații ale identității, altele decât cele articulate în funcție de prima persoană și de unitatea conștiinței. Odată desprinsă din sfera ego-ului transcendental, văzut ca principiu de organizare și de unificare diacronică și sincronică a conștiinței, problema identității dezvoltă un traseu sinuos în domeniul discursului, al acțiunii și al narațiunii, în căutarea altor instanțe și criterii definitorii, precum corpul, enunțarea, intenția sau unitatea acțiunii. Limitate însă în sfera lor de aplicare, acestea sunt recuperate sub semnul mai larg al unei fenomenologii a sinelui care deplasează atenția de la o identitate de tip “același”, corelată permanenței în timp, la o identitate conferită de persistența sinelui, care acceptă schimbarea și diferența, și căreia îi este constitutiv raportul cu alteritatea. Aceasta reclamă o tematizare riguroasă a polisemiei identității în acord cu polimorfia sinelui (sine întrupat, sine narativ, sine autonom etc.).
O altă serie de întrebări vizează modul în care relația dintre identitate și diferență în cadrul unei comunități poate fi înțeleasă pornind de la raportul dintre gândire și acțiune. Antichitatea greacă a fost, prin presocratici și apoi prin Platon și Aristotel, responsabilă pentru prima configurare a triadei comunitate-identitate-diferență, în funcție de: raportul unu-multiplu (atât în domeniul ontologic, cât și în cel politic), dihotomia înțelepciune teoretică – înțelepciune practică, dihotomia gândire-acțiune. În contemporaneitate, asistăm la o reevaluare fenomenologică a acestei triade, obținută prin re-determinarea radicală a raportului gândire-acțiune. Prin M. Heidegger, H. Arendt, E. Lévinas, P. Ricoeur, J. Derrida, J.-L. Nancy ș.a., acest raport este deschis unor noi articulări, în funcție de: rolul gândirii (înțelegerii) în constituirea identității proprii; acțiunea ca dezvăluire de sine a agentului; gândirea ca dialog cu mine însumi ca altul (gândirea ca prietenie cu sine); caracteristicile acțiunii (imprevizibilă, ireversibilă, impredictibilă); violența totalitară orientată împotriva individualității; gândirea comunității dinspre raportul unu-multiplu (unitatea în diversitate); logos-ul hermeneutic activ în gândire și acțiune, ca lăsare a celuilalt să apară în individualitatea sa proprie; comunicarea dintre gândire și acțiune la nivel concret, în situații individuale; facultatea de judecare ca mediere între gândire (formal) și acțiune (concret); etica situației; constituirea identității personale prin raportarea etică la celălalt.
Așteptăm propuneri de contribuții privitoare la raporturile dintre comunitate, identitate și diferență pornind de la oricare dintre seriile de întrebări menționate mai sus, și anume pornind de la:
1) diferența antropologică;
2) diversele semnificații ale identității personale;
3) articulările contemporane ale raportului dintre gândire și acțiune.
Conferință organizată în cadrul proiectelor:
PN-II-RU-TE- 2014-4-0630 (Abordări fenomenologice ale diferenței fenomenologice)
și PN-II-RU-TE-2014-4-2881 (Relevanța etico-politică a gândirii. O abordare interdisciplinară a raportului dintre gândire și acțiune)